Hartă - Teritoriile australe și antarctice franceze (French Southern and Antarctic Lands)

Teritoriile australe și antarctice franceze (French Southern and Antarctic Lands)
Teritoriile australe și antarctice franceze (, prescurtat TAAF) oficial Teritoriile tărâmurilor australe și anctartice franceze (franceză: Territoire des Terres australes et antarctiques françaises) sunt un teritoriu de peste mări francez format dintr-un grup de insule vulcanice izolate în sudul Oceanului Indian, situate aproximativ echidistant între Africa, Australia și Antarctica și o porțiune din Antarctica, Teritoriul Adélie.

Teritoriile australe și antarctice franceze formează din 1955 un teritoriu francez de peste mări. Acestea se află sub autoritatea unui administrator superior, din 2000 acesta fiind bazat în Réunion, iar din 2004 acesta poartă titlul de prefect. Teritoriile beneficiază de autonomie financiară și administrativă și nu fac parte din Uniunea Europeană. Principalul rol al prefectului este gestionarea zonei economice exclusive de peste a teritoriilor.

Teritoriile nu posedă populație permanentă, cele câteva încercări de colonizare sortindu-se cu un eșec. Totuși Franța asigură o prezență umană continuă datorită facilităților militare și științifice. Din punct de vedere administrativ, teritoriile sunt organizate sub forma a 4 districte:

Din punct de vedere internațional, teritoriile sunt cunoscuta ca Teritoriile australe franceze, Teritoriul Adélie din Antarctica având un statut special, suveranitatea franceză exercitânduse în limita Tratatului Antarcticii semnat de Franța în 1959. În fiecare district, prefectul numește un "șef de district" cu responsabilități diferite, aproximativ egale cu cele ale unui primar, ale unui ofițer de stare civilă și ale unui ofițer de poliție. Este de notat faptul că în majoritatea cazurilor aceștia sunt voluntari, membrii ai diferitelor baze din teritorii.

În teritorii nu se desfășoară alegeri datorită lipsei populației locale. Teritoriul Adélie are un statut special, prezența umană fiind permisă doar în scopuri științifice și cu respecarea unor clauze severe de protecție a mediului. Dreptul francez se aplică în toate teritoriile, în Teritoriul Adélie acesta aplicându-se în acord cu tratatele internaționale. Franța păstrează o prezență continuă în baza sa din Antarctica, Dumont d'Urville, în timpul verii australe aceasta fiind utilizată și de către alte națiuni, Australia din cauza proximității oferind un suport logistic important.

Deoarece teritoriile nu fac parte din Republica Franceză, limba franceză nu este obligatorie, limba engleză fiind vorbită în mod curent, lucru care facilitează schimburile științifice cu alte baze și cu alți cercetători internaționali precum și schimburile logistice cu Australia.

 
Hartă - Teritoriile australe și antarctice franceze (French Southern and Antarctic Lands)
Hartă
Juan_de_Nova_Island_...
4110x4140
upload.wikimedia.org
France-Constituent-L...
3300x3337
upload.wikimedia.org
Antarctic_Region.png
2787x3437
upload.wikimedia.org
Kerguelen_VolcanDuDi...
3190x2157
upload.wikimedia.org
arton233.jpg
2530x2380
www.taaf.fr
rl3c_tf_french-south...
2480x2286
www.ginkgomaps.com
Pringlea_antiscorbut...
2500x1659
upload.wikimedia.org
Crozet_Map.png
2280x1348
upload.wikimedia.org
IMG_0006.jpg
1600x1066
1.bp.blogspot.com
IMG_0004.jpg
1600x1066
2.bp.blogspot.com
georgia-09.jpg
1412x1060
ds-lands.com
MAP-ST-PIERRE-ERIC-G...
1198x1123
www.rcinet.ca
mayotte-11.jpg
1012x1230
ds-lands.com
Schina_sea_88.png
1206x979
upload.wikimedia.org
terres_australes_et_...
1000x1164
www.octassociation.o...
antarctic_ref802648_...
950x1206
www.lib.utexas.edu
antarctic_ref802648_...
950x1206
4.bp.blogspot.com
FST0052C1.jpg
1002x1137
www.stamps-plus.com
Antarctica_territori...
1432x742
upload.wikimedia.org
antarctic.png
1024x1024
www.antarctica.gov.a...
Diviziune administrativă
Țară, State, Regiune,...
Limbă (comunicare)